Salut!1

Ne apropiem de sfârşitul celor 10 lecţii, dar asta nu trebuie să te întristeze. Ţi-ai  format o bază solidă, pe care vom aşeza cu fiecare articol nou, informaţii de valoare.

Tu ce relaţie ai cu culorile? Dar ele cu tine? 🙂
Îţi răspund eu prima. Ochii mei sunt albaştri-gri, şi nu am ştiut să-i asortez dintotdeauna aşa cum ei meritau. De cele mai multe ori, alegeam nuanţele fardurilor cu care mă machiam, în funcţie de haine sau accesorii. Ştii care era rezultatul? Ochii mei se înroşeau şi păreau obosiţi şi plânşi. Şi tot machiajul feţei avea de suferit. Eu nu-ţi mai spun.

Şi nu eram singura. Şi prietenelor mele li se întâmpla acelaşi lucru. Aşa că, am luat problema şi am început să o întorc pe toate părţile. Şi crede-mă că avea foarte multe!
Dar am reuşit! Şi rezultatul ţi-l prezint mai jos, prin intermediul acestei lecţii. Astăzi vei învăţa care sunt culorile potrivite pentru ochii tăi şi ce trebuie să eviţi. Să trecem la treaba, cum spune deja o vorbă devenită celebră.

Întâi de toate, vreau să-ţi amintesc de orele de desen, din scoala generală. Pentru că aici este secretul. Fundamentul machiajului îl reprezintă cercul cromatic, la baza căruia  stau culorile principale: Rosu, Galben şi Albastru. Atunci când combinăm două culori principale, rezultă o culoare secundară, după cum urmează:cerc

  • Roşu + Galben = Oranj
  • Galben + Alabstru = Verde
  • Albastru + Roşu= Violet

Atunci cand adăugăm culorile secundare (Verde,VioletOranj ) alături de culorile principale (Roşu, Galben, Albastru), obţinem perechile de culori complementare: roşu- verde, galben-violer, albastru-oraj.

Pornind de la culorile complementare, citeşte mai jos care este machiajul potrivit pentru ochii tăi. Dacă ai:

1. Ochii căprui

  • Foloseşte nuanţele: vanilie, piersică, galben auriu, bej, gri argintiu, tonurile de maro, prună şi mov, albastru navy, verde, mentă, kaki şi turcoaz.
  • Evită fardurile mate în nuanţe de alb, galben, turcoaz, gri şi roz foarte deschis, care creează iluzia optică de micşorare a ochilor.
  • Recomandare: evidenţiază irizaţiile ochilor tăi căprui, neutralizând culoarea ochilor şi separând-o de cea a fardurilor. Cu ajutorul unui dermatograf, trasează un contur la baza pleoapei superioare. Cchii tăi vor părea mai verzi, dacă îi conturezi cu o linie roşiatică sau mai negri, dacă foloseşti un creion maro deschis. Dacă vrei să menţii irizaţii galbene-aurii şi ochii căprui, poţi să-ţi accentuezi  nuanţa, folosind un contur negru. În cazul rimelului, cel mai potrivit pentru ochii  tăi, este cel negru.

2. Ochii albaştri

  • Foloseşte nuanţele derivate din nuanţa complementară portocaliu, dar nu numai . Ţi se potriveşte: auriu, oranj, roz auriu, roşu-violet, roz-bej, argintiu, gri-albăstrui, burgundia, maro roşcat, bronz, kaki şi negru.
  • Evită: fardurile şi creioanele albastre foarte apropiate de nunaţa ochilor. În acest fel, culoarea ochilor tăi se va amesteca în nuanţa fardului.
  • Recomandare: Dacă totuşi vrei să porţi fard albastru, trebuie să neutralizezi culoarea irisului, separând cele două tuşe de culoare prin sublinirea genelor cu o linie subţire de gri, negru, maro, albastru închis sau mov închis. Culoarea dermatografului potrivit este: argintiu, gri, maro şi albastru navy. Foloseşte negru, doar dacă vrei alegi o culoare de contrast pentru fard. Pentru rimelarea genelor, alege o mascara maro, albastru sau verde.

3. Ochii verzi

  • Foloseşte nuanţe derivate din culoarea complementară roşu şi tonuri de mov, corai, lila, maro, maro roşcat, roz auriu, galben auriu, roz bej, roşu violet, piersică, verde oliv, bejuri, auriu, kaki, caramel.
  • Evită nuanţele de: argintiu, albastru, alb şi tonuri pastelate foarte deschise.
  • Recomandare: Dacă vrei să porţi fard verde, trebuie să neutralizezi culoarea irisului de culoarea fardului conturând linia genelor cu un eyeliner gri, negru, maro, albastru navy sau mov închis. În cazul rimelului, cel mai potrivit pentru ochii  tăi, este cel negru.

4. Ochii negri

  • Felicitări! În cazul tău nu există recomandări sau restricţii. Poţi folosi toate nuanţele pe care le doreşti şi pentru fard, şi pentru dermatograf si pentru rimel.

farduri

Înainte să închei, vreau să-ţi mai amintesc 2 reguli care se aplică indiferent de culoarea ochilor tăi.

  1. dacă irisul tău are o nuanţă deschisă, vei alege un fard închis; dacă irisul tău este închis la culoare, vei alege un fard deschis,
  2. Dacă  nu vrei să greşeşti, alege nuanţele neutre: bej, maro, crem. Sunt potrivite pentru noi toate.

Acum că ai aflat ce culori ţi se potrivesc, te invit să începi să le foloseşti în machiajul tău zilnic. Este foarte simplu, dar rezultatele sunt remarcabile. Şi ochii noştri merită tot ce este mai bun şi mai frumos. Dacă ar putea să se macheze singuri, sunt convinsă ca ar face cea mai bună alegere. Dar pentru că asta este imposibil, tu ai responsabilitatea asta. Colorează-ţi ochii cu iubire!

Cu drag,
Monica

 

 

Comments

comments