Bine ai revenit pe Femeia Cochetă! 🙂prima

E mijlocul verii, afară e soare din plin şi pielea ta simte nevoia să-şi schimbe un pic nuanţa. Vestimentaţia devine mai sumară, fusta intră la apă, sutienul nu mai face parte din accesoriile de peste zi.

Şi ce se potriveşte mai bine şi mai bine în acest peisaj, dacă nu un bronz frumos şi uniform. Şi dacă mai este şi sănătos, nu mai zic!

În acest material, o să-ţi fac cunoştinţă cu bronzul organic.

Eu am interacţionat prima dată cu el luna trecută şi vreau să-ţi descriu experienţa mea. Pentru că nu am ajuns încă la plajă anul acesta, şi soarele a avut ocazia să-mi lase urme „inestetice”, am căutat o soluţie rapidă care să-mi aducă în cel mai scurt timp, o nuanţă frumoasă de bronz. Şi aşa am descoperit bronzul organic. 

Ce este bronzul organic?

În primul rând, ai să mai întâlneşti doi termeni care se referă la bronzul organic, şi anume, “bronz cu DHA” sau „bronz cu zahăr.”

Bronzul organic constă în pulverizarea unei soluţii, pe suprafaţa corpului tău. Soluţia folosită are la bază dihidroxiacetona (DHA), o monozaharidă. De aici si denumirea de „bronz cu zahăr.”

În ce constă şedinţa de bronzare organică?

Să-ţi povestesc cum a fost la mine. Înainte cu o zi de şedinţa de bronzare, mi-am făcut o exfoliere uscată cu mălai. Este necesară, pentru ca substanţa ce urmează să fie pulverizată pe suprafaţa corpului tău, să aibă aderenţă cât mai bună.

În ziua şedinţei, pielea mea nu a luat deloc contact cu ulei, cremă sau machiaj.

tehnicaDupă ce am ajuns la salon, mi-am lăsat hainele deoparte şi m-am lăsat răsfăţată de vaporii răcoroşi ai substanţei minune. Şedinţa a durat aproximativ 10 minute, timp în care am respectat indicaţiile cosmeticienei. După fiecare pulverizare, urma o uscare cu aer cald, pentru fixarea soluţiei aplicate.

Pentru mine a fost o experienţă foarte plăcută, care mi-a oferit şansa să mă simt feminină, dezinvoltă şi mai mult de atât, m-am ales şi cu o culoare ciocolatie. Pe lângă toate astea, în urma şedinţei de brozare organică, pilea mea a avut timp de 3 zile un luciu natural, superb.

Nu am făcut baie timp de 12 ore de la aplicarea soluţiei, iar după primul duş, am aplicat ulei de corp din belşug. Din păcate, m-am despărţit destul de repede de culoarea frumoasă pe care o aveam în primele 24 de ore.

Cum funţionează de fapt acest tip de bronzare?

1

Efectul de colorare al pielii indus de dihidroxiacetona, a fost descoperit de germani, în anul 1920. Atunci când pielea interacţionează cu DHA, are loc o reacţie între lanturile de aminoacizi din keratina si DHA, rezultând melanoidina, similară la culoare cu pigmentul melanină, produs de piele în bronzarea naturală.

De accea, bronzarea cu DHA nu este o vopsire, ci o reacţie a celulelor moarte de la surpafata epidermei, care are drept rezultat o colorare cu aspect de bronz.

DHA e singurul ingredient din soluţia de bronzare?

DHA este ingredientul principal din soluţiile de bronzare, dar pentru  ca efectul sa fie unul placut si de durată mai lungă, el este combinat cu alte componente active. Cel mai utlizat ingredient secundar, este eritruloza. La fel ca dihidroxiacetona, face parte tot din grupa zaharurilor. Reactia asupra pielii este similară cu a DHA, dar culoarea produsa apare în timp mai îndelungat, iar intensitatea este mai slabă.

De aceea, în combinaţie cu DHA, se obţin rezultate foarte bune: culoarea este constantă şi se reducere riscul de  aparitie a petelor de culoare.

Produsele contin DHA in concentratii de la 1% la 15%. În funcţie de intensitatea bronzului, se aplică concentraţa dorită. Pentru că am tenul deschis, eu am ales cea mai deschisă nuanţă de soluţie de bronzare.

 Ce trebuie să ştiu înainte de a programa o şedinţă?

Înainte de şedinţa de bronzare, trebuie să:

  • Îţi faci un peeling pe întreg corpul, cu 24 de ore înainte. Este necesar pentru exfolierea celulelor moarte de suprafaţă, astfel incat solutia să reacţioneze cu celulele pielii, care nu vor fi eliminate prea curând; Ca şi exfoliator poţi folosi mălai, sare de masă, târăţe.
  • Îţi hidratezi foarte bine corpul, inclusive faţa. Insistă pe  zonele uscate: coate, genunchi
  • Te epilezi cu cel puţin 24 de ore, înainte de aplicarea bronzului.

 În ziua şedinţei, trebuie să:

  • nu foloseşti creme hidratante, parfum, deodorant, gel de duş, machiaj, pentru că porii se închid şi substanţa pulverizată nu este absorbită;
  • ai corpul curat şi bine uscat; evită să transpiri pe cât posibil, înainte să ajungi la salon;
  • să nu  porţi lenjerie  mulată pe corp şi haine. Alege haine largi, lejere, închise la culoare şi renunţă la sutien sau bustiere.

După şedinţa de bronzare:

  • Nu faci nicio activitate fizică care să producă transpiraţie (în primele 10-12 ore);
  • Nu intri în contact cu apa (în primele 10-12 ore). După primul duş, ai să observi că o  parte din bronzul cosmetic se va spala. Acesta este  bronzul instant, solubil în apă.
  • După 24 de ore, îţi hidratezi pielea continuu. În acest fel, bronzul îţi va fi alături pentru mai mult timp. Atenţie însă la cremele hidratante care conţin AHA (Alpha Hydroxy Acid). Acestea nu sunt indicate să interacţioneze cu DHA;
  • Nu exfolia pielea, nu folosi buretele şi fii cât mai delicată în mişcări;
  • Usucă-ţi pielea prin tamponare cu prosoape cât mai moi;
  • Pe cât posibil, nu intra în piscină. Clorul din apă, grăbeşte înlăturarea bronzului;
  • Nu te expune prea mult la soare. Cercetările arată că, în primele două zile de la aplicarea soluţiei DHA, numărul radicalilor liberi este mai mare cu 180% decat nivelul normal, lucru care determină creşterea riscurilor de apariţie a cancerului de piele.
  • Efectul de bronzare durează între 3 si 10 zile, în functie de tipul tău de piele. La mine a durat aproape 3 zile, deşi am respectat toate indicaţiile prezentate mai sus. Poate faptul că am ales cea mai deschisă nuanţă de bronzare, a făcut să nu mă pot bucura prea mult de acest tip de bronz.

Dacă te regăseşti în cel puţin o situaţie dintre cele descrise mai jos, bronzul organic nu este pentru tine:

  1. psoriazis, eczeme, plăgi deschise;
  2. eşti însărcinată sau alăptezi. Nu exista dovezi care sa afirme sau care să infirme că soluţiile bazate pe DHA, ar cauza probleme mamei sau fătului. DHA se absoarbe în fluxul sangvin prin piele, în proporţie foarte mică (0.5%); Dar cu toate astea, stai deoparte de bronzul organic;
  3. eşti alergică la unul dintre ingredientele soluţiei de bonzare. Este indicat să faci un test înainte de aplicarea propriu-zisă, pe o suprafaţă mică a corpului.

Aşa că, dacă îţi doreşti un bronz rapid şi care să dureze câteva zile, te poţi baza cu încredere pe bronzul organic. O întâlnire cu DHA, este echivalentul câtorva zile de expunere la soare.

Eu îţi recomand să alegi această alternativă, doar dacă ai un eveniment neprevăzut, şi nu mai ai timp să te bronzezi în mod natural. Pentru că niciun produs minune de pe lumea asta, nici măcar DHA-ul, nu se compară cu razele cochete ale soarelui.

Tu ai încercat bronzul organic? Cum ţi s-a părut? Ai fost mulţumită de rezultatele obţinute?

Scrie-mi sub articol, cum ţi se pare această metodă de bronzare şi dacă ţi se pare utilă în viaţa unei femei cochete.

Te îmbrăţişez cocheta mea!

Pe curând,
Monica

Comments

comments