Bine te-am regăsit la ce-a de-a treia lecţie de înfrumuseţare.masca

Până acum, ai aflat ce tip de ten ai, cum să ai grijă de el şi cum să-l iubeşti în fiecare zi, aşa cum este el. Dacă nu ai făcut încă asta, nu este prea târziu. Citeşte primele lecţii şi vezi care este soluţia potrivită pentru tine.

Îţi redau mai jos, un mesaj pe care l-am primit de la o cititoare (Alina,35 ani):

“ Monica, interesante lecţiile tale! Te citesc cu mare interes şi aplic sfaturile de la tine. Tu spui să ne purtăm chipul în lume, aşa cum este el, cu bune şi cu rele. Dar ce te faci când ai faţa plină de coşuri şi de pistrui? Cum poţi să rămâi la fel de încrezătoare, când treci pe lângă o femeie cu un ten impecabil?”

Prin intermediul acestei lecţii, o să formulez şi răspunsul meu pentru Alina.
Ştiu că uneori nu este prea confortabil să trăieşti într-o lume plină de aparenţe şi  în care se promovează artificialul. Dar tocmai asta e adevarata provocare! Să ieşi în lume, cu iubire şi respect faţă de tine, indiferent de tot ce te inconjoară. Poţi să faci asta? Începe prin a nu te mai compara cu nimeni! Tu eşti unică şi eşti cea mai frumoasă! Aşa că, poartă-te pe tine.

O să revin asupra factorilor externi care ne influenţează starea de bine, dar până atunci uite ce am pregătit pentru astăzi.Tu ce te faci când tenul tău are o zi mai proastă?
Sau are chef să stralucească mai mult decât într-o zi obişnuită? 
Bineînţeles că îî dai o mână de ajutor. Că doar este tenul tău 🙂

Cum faci asta? 
Există o grămadă de produse cosmetice care ne ajută să ne ascundem imperfecţiunile tenului. O să ţi le prezint pe cele mai populare, şi după o să-ţi descriu fiecare produs în parte. Eşti gata? Să începem.

  • Baza de machiaj (primer)
  • Anticearcan vs. corector
  • Fond de ten
  • Crema nuanţatoare
  • Pudră
  • Blush
  • Iluminator
  • Bronzer

1. Baza de machiaj (primer):

  • se comportă ca  o barieră între produsele de machiaj şi tenul tău şi are rolul de a ţine sub control sebumul, unul dintre cei mai mari inamici ai longevităţii machiajului,
  • primerele care se aplică  înaintea fondului de ten uniformizează textura pielii şi crează un ten uniform,
  • primerele pe baza de silicon ajută la umplerea porilor dilataţi, ascund cicatricele, liniile fine şi ridurile,
  • culoarea şi textura produsului o vei testa pe zona laterală a obrazului, pe mandibulă, nu înainte de a folosi o cremă hidratantă.

2. Anticearcan vs. corector: deşi aparent ambele au aceeaşi destinaţie, efectul lor este diferit.
Anticearcănul:

  • ascunde nivelul de oboseală fizică;
  • iluminează zona în care a fost aplicat;
  • poate fi aplicat atât sub fondul de ten, cât şi deasupra;
  • se aplică prin trasarea unei linii fine de produs, din colţul intern al ochiului spre exterior, exact în locul în care zona cearcănelor se îmbină cu obrazul şi se întinde ascendent către zona de implantare a genelor, în sensul invers al formării ridurilor (din exterior către interior). Astfel, se evită strângerea anticearcănului în ridurile de expresie şi crearea senzaţiei că ridurile sunt mai adânci decât sunt în realitate;
  • secretul alegerii unui anticearcan perfect, este să alegi un ton mai deschis decât restul pielii;
  • anticearcănele sub formă de stilouri sunt mai recomandate de specialişti, deoarece au ca ingredient de bază ceara, care hidratează puternic şi nu permite ca produsul să se strângă între riduri.

Corectorul:

  • se aplică doar înaintea fondului de ten,
  • este folosit pentru a corecta o problemă de culoare, astfel:
  • pentru cearcănele mov-verzi: corector de culoare roz;
  • pentru cearcănele gri-albastre: corector în nuanţă piersică;
  • pentru acnee sau roşeaţă: corector de nuanţă verde;

3. Fondul de ten: înainte de toate, trebuie să ţii cont de efectul pe care-l doreşti (luminozitate, matifiere, hidratare, acoperire mai puternică sau mai slabă);fond ten

  • alege un produs în fucţie de tipul tău de ten şi de nuanţa lui naturală;
  • testează culoarea pe mandibulă, şi aşteaptă un minut până când se usucă produsul;
  • alege un fond de ten lichid pentru pielea obosită sau dacă te machiezi de mai multe ori în aceeaşi zi;
  • pentru tenul cu probleme este recomandat un fond de ten compact deoarece acesta, oferă acoperire puternică şi transparenţă redusă.

4. Crema nuanţatoare: ţi se potriveşte dacă nu eşti adepta fondului de ten. Este un amestetec de cremă cu fond de ten.

5. Pudra: fixează şi conferă un aspect de matifiere machiajului. În funţie de tipul de pudră folosit, aceasta poate  să confere tenului contur, corecţii, umbre, luminozitate sau bronz.

  • pudra si fondul de ten, sunt produse complementare,
  • pudra translucidă: nu are culoare şi nu va influenţa culoarea machiajului;
  • pudra compactă: este indeală pentru retuşuri, atunci când tenul tău oboseşte sau începe să lucească;
  • pudra iluminatoare: se prezintă în diferite culorialb, galben sau roz pal, şi poate avea efectul unui anticearcan, atunci când se aplică în strat fin, sub pleoape. Iluminatorul este un produs de machiaj de o nuanță mai deschisă decât cea a fondului de ten, are particule radiante și are ca scop iluminarea zonei pe care a fost aplicat.
  • pudra bronzantă: sub formă de fard compact, pulbere sau perle, este ideală pentru tenul colorat de razele soarelui. Scopul lui este sa inchida culoarea tenului, intr-un mod subtil. Cand ai tenul bronzat, perlele bronzate înlocuiesc cu succes fardul de obraz.

6. Blush-ul : este practic, varianta îmbunătăţită a fardului de obraz. Pentru a afla ce culoare este portivită pentru tine, ciupeşte-ţi obrajii şi aşteaptă o secundă. Se pretintă sub formă de fard (pentru tenul mixt, gras) şi sub formă cremoasă (pentru tenul uscat).

Acum că ai aflat cum să-ţi maschezi imperfecţiunile, te invit să-mi scrii mai jos, ce produse cosmetice foloseşti tu.Prin comentariile tale, ajuti la dezvoltarea comunităţii noastre.

p.s: Nu uita de concursul de comentarii, care este în plină desfăşurare.

Cu drag,
Monica

 

Comments

comments

198 Shares
Share198
Tweet
Pin
Share