asta eBună!
Monica sunt.

Ieri îmi făceam ordine printre lucrurile personale. Am obiceiul să adun tot ce îmi crează emoţie într-un anumit moment al vieţii: bileţele, petale de flori, obiecte, etc. 🙂

Deasupra, în cufărul meu mare şi alb, am regăsit cele 3 jurnale ale adolescenţei mele. Da! Obişnuiam să aştern pe paginile albe, emoţii, bucurii, reuşite, dezamăgiri.
Am deschis unul la întâmplare. Cel de culoare roz aprins, de fete. 🙂
Am început să răsfoiesc entuziasmată, pagină cu pagină, genunchii s-au aşezat confortabil pe covor şi am ajuns la capitolul din viaţa mea numit “ unghiile roase”.  Am zâmbit!

Poate  o să râzi, sau poate o să ţi se pară cunoscut ceea ce o să-ţi povestesc în continuare.
Până acum trei ani, obişnuiam să-mi rod unghiile şi crede-mă că eram tare bună în asta. Atâta pasiune nu-mi amintesc să fi pus în nici o altă activitate. 🙂
Am încercat să mă las de nenumărate ori şi atunci cand reuşeam, minunea ţinea trei zile şi scenariu se termina de fiecare dată la fel . Verdict : “unghii roase”.

Eram subiect de discuţie acasă, în vizitele la rude, în autobuze, la şcoală, la liceu şi după, la facultate. “Lumea binevoitoare” îmi recomanda metode eficiente pentru a scăpa de acest obicei. Am încercat de la ardei iute, soluţii amare, până la “pocnitul peste mâini”, din partea persoanelor care se aflau lângă mine.

TOT NU AM RENUNŢAT LA OBICEIUL MEU!

Mă simţeam foarte bine cu mine.

Într-o sâmbătă, studentă fiind la acea vreme, trebuia să particip la balul de absolvire.  Totul era pregătit: hainele, pantofii, ştiam cum mă voi machia şi cum îmi voi aranja părul. De unghii am uitat complet!
M-am aranjat cum am ştiut eu mai bine şi mă priveam mulţumită în oglindă. Am luat poşeta plic în mână şi am făcut o piruietă . Când să o fac pe a doua, m-am blocat!

Pentru prima dată, îmi vedeam unghiile cât sunt de urâte şi m-am gândit că trebuie să găsesc soluţii. Am fugit la magazinul din cartier şi mi-am achiziţionat o pereche de unghii false, din acelea care se lipesc cu adeziv pe unghii şi am trecut la acţiune.
Le-am familiarizat una câte una, cu mâinile mele şi am citit pe ambalaj:

“A se evita contactul cu apa!”

 Toate bune şi frumoase, seara a decurs normal, mă simţeam sclipitoare şi cel mai important, aveam unghii.
 După o vizită la baie, a trebuit să iau contact cu apa de la robinet. Am uitat complet de unghii şi m-am spălat pe mâini ca la carte. Numai după ce unghia de la arătătorul mâinii drepte a căzut în chiuvetă, mi-am amintit de înstrucţiunile de pe ambalaj. Era prea târziu! Priveam cu tristeţe la unghiuţa roşie şi ea la mine. Două colege prezente la “eveniment”, au tăcut instantaneu şi s-au uitat la mine. Am zâmbit resemnată, am luat unghia şi am ieşit. Restul serii mi l-am petrecut mai mult cu mâinile pe sub masa. 🙂

A doua zi, m-am prezentat de urgenţă la un salon de infrumuseţare şi am cerut să-mi aplice unghii tehnice. Doamna de acolo s-a uitat mirată la mâinile mele şi mi-a spus să revin după doua săptămâni, ca acum e imposibil. Unghiile mele erau mult prea mici pentru a putea suporta procedeul.

 Vrei să ştii cum am rezolvat până la urmă problema?
Te-ai confruntat şi tu cu această situaţie? Sau cunoşti persoane care îşi rod unghiile?
Te invit să-mi scrii mai jos, experienţa ta legată de acest obicei.

 
P.S.:  în următorul articol îţi voi dezvălui metoda cea mai eficientă , care te va scăpa pentru totdeauna de unghiile roase.

Până atunci, te imbrăţişez cu drag,

Monica.

Comments

comments

27 Shares
Share27
Tweet
Pin
Share